Pregătiri, surprize și... eu unde dansez?

Promiteam zilele trecute să vă povestesc despre cum m-am pregătit pentru călătorie. Widget-ul de pe telefon care îmi numără zilele până la plecare arată cifra doi; sunt mult prea agitată ca să pot dormi... așa că iată momentul perfect pentru a-mi ține promisiunea. De unde să încep, de unde să încep? De la început, nu? :)

1. Mai întâi și mai întâi, am muncit de mi-au ieșit ochii din cap. ”Dar bine, Deea,” vă aud spunând, ”mereu ai fost ușor workacholic-ă.” Da, dar de data asta am și strâns bani. Poate pare de prisos să menționez lucrul ăsta pe lista de pregătiri, dar nu am cuvinte să explic cât de mândră sunt de mine la capitolul ăsta, pentru că eu nu strâng bani. Niciodată. Am nu una, ci două mâini sparte. Mâini mai sparte ca ale mele veți găsi rar; sunt atât de sparte încât trebuia duse înapoi la producător cât încă erau în garanție. Însă îmi pare mie că lucrurile se îmbunătățesc, pentru că - iată! - am reușit. Cât de cât.

2. M-am împrietenit cu Google Maps. Am studiat harta cu atenție și mi-am planificat traseul din oraș în oraș în funcție de cât am considerat eu că pot merge pe zi. Am o medie de aproximativ 20km/zi. Apoi, pentru fiecare zi planificată, am salvat în calculator (via Prt Sc) hărți cu detalii din traseu. În plus, un prieten drag (Bună, Iulian!) mi-a recomandat/căutat/instalat în telefon o hartă care funcționează folosind doar GPS-ul, fără a fi nevoie și de conexiune la internet. Aplicația se numește OsmAnd. De asemenea, mi-am făcut un carnețel în care mi-am notat traseul pe zile, având scurte descrieri cu privire la numărul de kilometri pe care mi-am propus să-i parcug, timpul estimat și locuri pe care vreau să le văd.

OCD

3. Mi-am cumpărat lucruri pe care nu credeam că le voi cumpăra vreodată, deși mâinile mele sparte s-au bucurat chiar și așa. Vorbim despre un rucsac pentru drumeții cu volumul de 60L, încălțări comode pentru mers pe vreme caldă, pedometru, busolă, lumină frontală și un... cort. ”Dar bine, Deea,” vă aud spunând din nou, ”prima și singura oară când ai fost cu cortul, a fost acum doi ani la B'estFest și știe toată lumea că nici măcar nu ți l-ai montat singură.” Dacă mi-ați spune asta, ați avea dreptate, doar că între timp, cel mai de nădejde dintre tați - adică al meu - m-a dus la țară și m-a învățat ce și cum să fac. Apoi m-a pus să ridic cortul în curte singură, de mai multe ori, până m-am simțit stăpână pe ce făceam acolo. Sacul de dormit și bocancii de urcat pe munte i-am primit cu împrumut de la Clau, măi - bună, Clau!

Crash course ”Ridicarea cortului”

Lumina frontală e simpatică. Seamănă cu accesoriile pe care le pun pe cap când dansez, dar nu chiar. 

4. Un lucru care cred că-mi va fi extrem de util a fost achiziționat tot sub îndrumarea domnului Avram Sr., pentru că eu am 0 simț practic (dar lucrez la asta). Este vorba despre acest încărcător solar, care cred eu că mă va scoate din încurcătură. În orice caz, mi-am luat și adaptoare/încărcătoare pentru priză.

5. Alte lucruri și lucrușoare:
- multe, multe, multe pachete de șervețele Zewa - pentru că am mai fost în Japonia, iar acolo șervețelele sunt NU, pur și simplu nu;
- multe, multe, multe perechi de șosete - pentru că așa a recomandat absolut fiecare om care a mers sute și mii de kilometri pe jos; pesemne știau ei ceva;
- haine lejere pentru sport sau drumeții, dar nu prea multe. Nu că n-aș vrea să fiu fensi, dar le car în spate, deci mna;
- o lanternă cu manivelă (aha, ai citit bine);
- o pelerină de ploaie țăpănoasă, nu ca cele primite la cros-uri sau la concerte;
- dicționarul electronic, făr' de care s-ar stinge și fărâma de japoneză pe care mi-o mai amintesc;
- niște chingi, niște sforicică - pentru că nu se știe niciodată (nu mai râde, Geo);
- jurnalul de călătorie - pentru că îmi place să scriu cu stiloul. Da, în ciuda blog-ului și a paginii de Facebook, plănuiesc să țin un jurnal, pentru că nimic nu se compară cu scrisul de mână. Ba chiar mi-am pregătit caietul care urma să-mi devină jurnal din seara în care am cumpărat biletele de avion, înainte să hotărăsc măcar ce aveam să fac în călătoria asta.

 Desigur, mai sunt și lucrurile obișnuite pe care și le ia oricine când călătorește, nu le voi mai scrie și pe acelea.

Altceva ce voiam să scriu aici, să nu treacă nemenționat, se referă la reacția celor din jurul meu. Reacțiile au fost variate, dar nesperat de bune și ... multe! Mai întâi s-au mobilizat cei foarte apropiați. Fără susținerea necondiționată a mamei și fratelui meu (Bună, Roachere!), fără îndrumarea tatălui meu, fără ajutorul mătușii mele, nu cred că reușeam să ajung nici până aici - în punctul în care îmi fac bagajele cu două zile înainte de plecare. Sau, în orice caz, mi-ar fi fost infinit mai greu. Apoi, oameni pe care îi cunosc, apropiați sau nu, și-au arătat susținerea în fel și chip, când eu chiar nu mă așteptam la nimic. Am primit telefoane și mesaje de încurajare, chiar și scrisori. Am primit îmbrățișări și vorbe bune de peste tot, care au rămas cu mine și mă motivează.
Unul dintre călătorii ale cărori blog-uri le-am citit documentându-mă pentru propria mea călătorie spunea că la un moment dat, când s-a văzut cu rucsacul în spate și cu mii de kilometri în față, ar fi vrut să dea înapoi, dar deja anunțase prea multă lume că urma să facă asta. Așa că a pornit la drum. Cam așa simt și eu, hahaha.

În orice caz, ce vrea să spun este MULȚUMESC.

Partener de drum, scrisoare motivațională, clopoțel pentru combaterea singurătății, brățară cu protecție împotriva păianjenilor - sper!!

...și încă ceva. Eu UNDE dansez? Asta e întrebarea.