Pacaleala!

As vrea sa incep prin a spune ca sunt foarte frustrata pentru ca nu am reusit sa folosesc diacritice pe calculatorul de pe care scriu acum. In acelasi timp sunt recunoscatoare pentru faptul ca el exista si il pot folosi. Ah, deja ma vad la iarna, intr-o sambata dimineata tarzie (cand sper ca nu voi munci), sorbind din cafea si editand toate articolele in care nu voi fi putut sa folosesc diacritice. Pentru ca ordine, disciplina si un strop de OCD.

Revenind la subiectul blog-ului, iata cum v-am pacalit fara macar sa fie 1 aprilie. M-am despartit de voi toti cu urale si incurajari, cu imbratisari; mai-mai ca ati iesit pe geamurile caselor fluturandu-va batistele la ora cand mi-a decolat avionul. Credeati, poate, ca am plecat intr-o aventura curajoasa, intr-o drumetie intinsa pe mai bine de doua luni! Hahahaaaa, pacaleala! Blonda e la Tokyo, arde gazul in stil relax!

De fapt, credeati bine, doar ca n-am inceput inca. Poate asteptati vesti despre cum e viata la drum lung, cum se simte omul in pielea unui melc, mergand agale cu casuta-n spate. Eh, va trebui sa mai asteptati o lecuta. Ca orice roman care se respecta, am inceput traseul cu o bine-venita pauza. Asta inseamna ca pornesc pe 2 iulie. Pana atunci stau in Tokyo, ma plimb pe strazi si fac poze, ca tot turistul. Iar pe 2 iulie plec spre Yokohama unde - ati ghicit! - mai iau o pauza de doua zile. Pentru ca tot acas` la mine am invat ceva despre pauzele lungi si dese, cica ar fi cele mai productive.

Lasand gluma la o parte, sunt cateva zile de care am nevoie. De ce? Pentru ca in orasul asta sunt si Oameni pe care vreau neaparat sa-i vad. Si pentru ca aveam nevoie sa ma organizez un pic: apar tot felul de neprevazute. De exemplu, am o problema cu roaming-ul: desi e activat, nu pot sa dau niciun telefon, nici in Romania, nici in Japonia. Apoi, navigatorul pe care mi l-am pregatit de-acasa a `pierdut` (???) harta Japoniei. Probabil si-a facut vreun update, s-a reinstalat, dar nu a inclus si harta Japoniei. Iar acum trebuie sa gasesc o modalitate sa descarc 700mb de harti pe telefon via wifi. Daca sunteti prea obisnuiti cu binele, va anunt ca internetul nu e peste tot la fel de rapid ca in Romania. Asta inseamna ca va trebui sa obtin respectiva harta fara sa stau langa telefon doua zile, rugandu-ma la toate zeitatile pamantului sa nu pierd conexiunea. Dar voi gasi eu o solutie.. pentru asta mai am timp pana pe 2 iulie, nu? In caz contrar, va trebui sa ma bazez pe hartile printate in Bucuresti.

Dar cel mai mult am nevoie de zilele astea ca sa imi dau seama ca sunt aici, ca am ajuns in Japonia si ca urmeaza sa fac ceva care ma va scoate complet din zona de confort. Chestia asta a ramas inca la nivel de idee, inca nu m-a ajuns din urma faptul ca e pe bune, sunt aici si se intampla tot ce am planuit. Deci mai am nevoie de putin timp.

Pana imi apuc toate planetele de urechi si le aliniez frumusel, va las cu dovada irefutabila ca am ajuns exact unde trebuie.

Mini-biscuiti Oreo si prajituri Oreo pentru Sufletul meu

Pregătiri, surprize și... eu unde dansez?

Promiteam zilele trecute să vă povestesc despre cum m-am pregătit pentru călătorie. Widget-ul de pe telefon care îmi numără zilele până la plecare arată cifra doi; sunt mult prea agitată ca să pot dormi... așa că iată momentul perfect pentru a-mi ține promisiunea. De unde să încep, de unde să încep? De la început, nu? :)

1. Mai întâi și mai întâi, am muncit de mi-au ieșit ochii din cap. ”Dar bine, Deea,” vă aud spunând, ”mereu ai fost ușor workacholic-ă.” Da, dar de data asta am și strâns bani. Poate pare de prisos să menționez lucrul ăsta pe lista de pregătiri, dar nu am cuvinte să explic cât de mândră sunt de mine la capitolul ăsta, pentru că eu nu strâng bani. Niciodată. Am nu una, ci două mâini sparte. Mâini mai sparte ca ale mele veți găsi rar; sunt atât de sparte încât trebuia duse înapoi la producător cât încă erau în garanție. Însă îmi pare mie că lucrurile se îmbunătățesc, pentru că - iată! - am reușit. Cât de cât.

2. M-am împrietenit cu Google Maps. Am studiat harta cu atenție și mi-am planificat traseul din oraș în oraș în funcție de cât am considerat eu că pot merge pe zi. Am o medie de aproximativ 20km/zi. Apoi, pentru fiecare zi planificată, am salvat în calculator (via Prt Sc) hărți cu detalii din traseu. În plus, un prieten drag (Bună, Iulian!) mi-a recomandat/căutat/instalat în telefon o hartă care funcționează folosind doar GPS-ul, fără a fi nevoie și de conexiune la internet. Aplicația se numește OsmAnd. De asemenea, mi-am făcut un carnețel în care mi-am notat traseul pe zile, având scurte descrieri cu privire la numărul de kilometri pe care mi-am propus să-i parcug, timpul estimat și locuri pe care vreau să le văd.

OCD

3. Mi-am cumpărat lucruri pe care nu credeam că le voi cumpăra vreodată, deși mâinile mele sparte s-au bucurat chiar și așa. Vorbim despre un rucsac pentru drumeții cu volumul de 60L, încălțări comode pentru mers pe vreme caldă, pedometru, busolă, lumină frontală și un... cort. ”Dar bine, Deea,” vă aud spunând din nou, ”prima și singura oară când ai fost cu cortul, a fost acum doi ani la B'estFest și știe toată lumea că nici măcar nu ți l-ai montat singură.” Dacă mi-ați spune asta, ați avea dreptate, doar că între timp, cel mai de nădejde dintre tați - adică al meu - m-a dus la țară și m-a învățat ce și cum să fac. Apoi m-a pus să ridic cortul în curte singură, de mai multe ori, până m-am simțit stăpână pe ce făceam acolo. Sacul de dormit și bocancii de urcat pe munte i-am primit cu împrumut de la Clau, măi - bună, Clau!

Crash course ”Ridicarea cortului”

Lumina frontală e simpatică. Seamănă cu accesoriile pe care le pun pe cap când dansez, dar nu chiar. 

4. Un lucru care cred că-mi va fi extrem de util a fost achiziționat tot sub îndrumarea domnului Avram Sr., pentru că eu am 0 simț practic (dar lucrez la asta). Este vorba despre acest încărcător solar, care cred eu că mă va scoate din încurcătură. În orice caz, mi-am luat și adaptoare/încărcătoare pentru priză.

5. Alte lucruri și lucrușoare:
- multe, multe, multe pachete de șervețele Zewa - pentru că am mai fost în Japonia, iar acolo șervețelele sunt NU, pur și simplu nu;
- multe, multe, multe perechi de șosete - pentru că așa a recomandat absolut fiecare om care a mers sute și mii de kilometri pe jos; pesemne știau ei ceva;
- haine lejere pentru sport sau drumeții, dar nu prea multe. Nu că n-aș vrea să fiu fensi, dar le car în spate, deci mna;
- o lanternă cu manivelă (aha, ai citit bine);
- o pelerină de ploaie țăpănoasă, nu ca cele primite la cros-uri sau la concerte;
- dicționarul electronic, făr' de care s-ar stinge și fărâma de japoneză pe care mi-o mai amintesc;
- niște chingi, niște sforicică - pentru că nu se știe niciodată (nu mai râde, Geo);
- jurnalul de călătorie - pentru că îmi place să scriu cu stiloul. Da, în ciuda blog-ului și a paginii de Facebook, plănuiesc să țin un jurnal, pentru că nimic nu se compară cu scrisul de mână. Ba chiar mi-am pregătit caietul care urma să-mi devină jurnal din seara în care am cumpărat biletele de avion, înainte să hotărăsc măcar ce aveam să fac în călătoria asta.

 Desigur, mai sunt și lucrurile obișnuite pe care și le ia oricine când călătorește, nu le voi mai scrie și pe acelea.

Altceva ce voiam să scriu aici, să nu treacă nemenționat, se referă la reacția celor din jurul meu. Reacțiile au fost variate, dar nesperat de bune și ... multe! Mai întâi s-au mobilizat cei foarte apropiați. Fără susținerea necondiționată a mamei și fratelui meu (Bună, Roachere!), fără îndrumarea tatălui meu, fără ajutorul mătușii mele, nu cred că reușeam să ajung nici până aici - în punctul în care îmi fac bagajele cu două zile înainte de plecare. Sau, în orice caz, mi-ar fi fost infinit mai greu. Apoi, oameni pe care îi cunosc, apropiați sau nu, și-au arătat susținerea în fel și chip, când eu chiar nu mă așteptam la nimic. Am primit telefoane și mesaje de încurajare, chiar și scrisori. Am primit îmbrățișări și vorbe bune de peste tot, care au rămas cu mine și mă motivează.
Unul dintre călătorii ale cărori blog-uri le-am citit documentându-mă pentru propria mea călătorie spunea că la un moment dat, când s-a văzut cu rucsacul în spate și cu mii de kilometri în față, ar fi vrut să dea înapoi, dar deja anunțase prea multă lume că urma să facă asta. Așa că a pornit la drum. Cam așa simt și eu, hahaha.

În orice caz, ce vrea să spun este MULȚUMESC.

Partener de drum, scrisoare motivațională, clopoțel pentru combaterea singurătății, brățară cu protecție împotriva păianjenilor - sper!!

...și încă ceva. Eu UNDE dansez? Asta e întrebarea.

De ce 70 de zile? De ce în Japonia?

Bine, nu sunt chiar 70. Sunt 72. Ce fac în Japonia timp de 72 de zile? În mare parte, voi merge pe jos. Mi-am făcut un traseu de aproximativ 1.000 km, din Tokyo până în Imabari. Sunt multe de spus cu privire la motivația care a stat la baza planificării unei astfel de călătorii, astfel încât - pentru curioși - voi explica sistematic.

• De ce Japonia? Pentru că Acasă. Am avut o primă jumătate de 2014 agitată. Adică, nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun, dar așa am resimțit în interior perioada asta. Pe la începutul anului nu-mi găseam locul, neam. Așa că într-o seară, prin februarie, tot cu gândul ăsta în cap - ”Locul meu, unde e locul meu?” - m-a cuprins panica și singurul răspuns pe care l-am găsit a fost Japonia. Nu e vorba că Japonia ar fi locul meu (încă nu știu care este acela), deși mă leagă multe de țara asta. Dar Japonia e locul unde îmi amintesc să fi avut gândurile limpezi. Să mergem să-mi limpezesc gândurile, deci! Două zile mai târziu, îmi cheltuisem toate economiile pe bilete de avion România-Japonia și retur.
• De ce 70 de zile? Pentru că nu am nevoie de viză dacă merg acolo în calitate de turist pentru o perioadă mai scurtă de trei luni. Eu aș fi vrut să stau FIX trei luni fără o zi. But then life happened, și am ajuns la acest compromis de 72 de zile. Un compromis foarte bun, cred.
• Ce faci acolo? Merg pe jos. Așa cum spuneam, plec din Tokyo și am ca destinație orașul Imabari. Tokyo, pentru că acolo mă lasă avionul. Imabari, pentru că acolo mă așteaptă o prietenă dragă, pe care o văd mult prea rar. Având în vedere că va trebui să merg din localitate în localitate, nu voi putea ține chiar traseul cel mai scurt dintre cele două orașe. Asta înseamnă că la finalul călătoriei voi fi mers cam 1.000 km. Give or take, că na, mi-a fost greu să estimez - calculele mele se bazează pe informațiile date de Google Maps. A, unde mai pui că intenționez să fac o oprire la Muntele Fuji. Deci s-ar putea să trec de mie, woot woot! 
• De ce ai vrea să mergi atât de mult pe jos? Inițial nu voiam asta. Voiam doar să merg în Japonia. După ce m-am trezit cu bilete de avion și o perioadă de 72 de zile între ele, am început să mă întreb oare - dar oare - ce mama naibii o să fac atâta timp acolo? (n.a. contul meu arăta 0,00, iar portofelul era plin de speranțe). Și uite cum m-am perpelit trei zile și trei nopți ca în poveste, încercând să-mi dau seama cum să o scot la capăt. Și ce să vezi, frunzărind blogul domnului Profesor Pașca (Bună ziua, domn profesor!) - Japonia noastră - am dat peste cartea Japan by Bicycle, de Andrew Marston. Andrew și doi prieteni de-ai săi povestesc cum au parcurs toată lungimea Japoniei - aprox 3,500 km - pe bicicletă. Ioi!! - mi-am zis. Asta e, pot și eu! Atât doar că, deși știu să merg pe bicicletă, e cam riscant. Să spunem că sunt predispusă la accidente și s-o lăsăm așa. În fine, după ce-am sucit problema pe toate părțile, am hotărât să merg pe jos. Nu știu cum de nu m-am gândit la asta de la bun început, dat fiind că jog-uiesc cu interes și în mod regulat de mai bine de 10 ani. Și îmi și place să merg pe jos. Mult. Deci --- asta fac acolo.
• Pe unde mergi? Tokyo - Imabari, via Fuji-san. Vor fi multe localități pe traseu, multe locuri pe care vreau să le (re)văd. Pe măsură ce scriu blogul, voi pune și hărți. 

De asemenea, în caz că nu ați mai auzit de oameni care fac asta, să știți că nu sunt nici prima și (sper) nici ultima care călătorește în felul ăsta. Fiecare cu motivele lui, desigur. Dar mai sunt mulți oameni care au mers așa, ”de nebuni”. Unii dintre ei au făcut la rândul lor blog-uri în care au explicat cum s-au pregătit pentru călătorie, ce le-a trebuit, ce au luat cu ei, ce lucruri sunt esențiale, ce lucruri sunt inutile etc. Mie mi-au fost extrem de folositoare aceste informații, deci zilele acestea vă voi povesti și eu despre ce pregătiri am făcut și ce lucruri îmi iau cu mine. Poate-poate cineva, cândva, cumva, va vrea să facă ceva asemănător, iar informațiile mele vor și ele folositoare unui viitor călător plimbăreț. Oricum, va fi interesant de văzut câte dintre lucruri îmi vor fi fost utile în final și de câte dintre ele voi fi dus lipsă :)

<3