Despre gospodine si orhiDee
20 Iulie 2014, ora 4:45 a.m. - prima oara in viata mea cand m-am trezit vorbind japoneza. Si nu m-am trezit pur si simplu, am sarit cat colo, turuind discursul din seara anterioara:
- Imi cer scuze, ma scuzati, am intrat in incurcatura ieri seara, se facuse noapte, iar eu gresisem drumul, si am intarziat, si n-aveam unde sa merg si am rugat pe cineva sa ma lase sa dorm aici...
Nimic coerent. Doar ce mi-a iesit pe gura instinctiv cand a intrat primul client in spalatoria in care dormeam eu, trezindu-ma fara sa vrea. Adica, stai asa. Cum? Primul client? La 4:45? Da. Probabil asta inteleg femeile din Japonia prin "gospodina adevarata": sa-si spele rufele inainte de ora 5 dimineata, la o spalatorie care oricum se deschide la 7.
- A, nu-i nimic, imi zice. Stai linistita, culca-te la loc.
- Imi cer scuze!
- Nu, nu. E-n regula. Ai venit pe jos, nu?
Ha! Pesemne ma vazuse bantuind pe strazi cu o seara in urma.
- Da.
- Hai, culca-te la loc. Dar sa stii ca o sa faca galagie masina, imi pare rau.
Si a plecat. N-aveam de gand sa mai stau nici eu. Acum intelegeam ce incerca sa-mi spuna tanti care ma lasase sa innoptez aici: clienti vechi, de-ai casei, stiau ca usa automata ramane descuiata si veneau sa-si spele rufele oricand. Adica la 4 dimineata. Interesant. Groaznic, dar interesant.
Mi-am strans lucrurile si am plecat. M-am consultat cu Marco si am aflat ca drumul cel mai convenabil si mai scurt era 362, pe care trebuia sa-l tin drept pana in fata garii Toyokawa. Vreo 20 si ceva de kilometri. Parfum... ar fi fost daca aveau voie si pietonii pe-acolo! Povestea vietii mele. Alt drum spre Toyokawa, si singurul in afara de 362, era ceva mai ocolit, prin satuce, prin munti. Nimic nou sub soare.
- Hai pe asta mai ocolit, doar am timp!
Am mers pe drumulete si alei, printre case, printre tufe, printre copaci. Vreo 8 km, nu mai mult. Pana cand ma anunta Marco victorios ca urmeaza un traseu de drumetie. Ha, ha, ha! Bine, ma! Bine ca ma scoti iar in salbaticie. Hai, cat de rau poate sa fie? Mai rau ca Hanazawa? Nu cred. De fapt n-a fost rau deloc. Pentru ca n-a fost. Am ajuns in locul cu pricina si nu era niciun drum, nicio poteca. Era doar un zid care delimita curtea cuiva. Dincolo de zid, o sosea. Dincolo de sosea, un munte. M-am intors din drum, incurcata, incercand sa gasesc o solutie. Ma opresc la niste oameni care munceau, incarcau si descarcau ceva din si in niste camionete. Ii vazusem si mai devreme, dar nu ma gandisem sa-i intreb despre traseu.
- Nu va suparati, ma puteti ajuta? Vreau sa ajung la Toyokawa, iar pe harta apare drumul asta. Dar nu-l gasesc.
- Aaa! Pe asta? Pai, da' asta nu mai exista de mult. Nu mai e acolo.
- Ah.
- La Toyokawa ajungi pe 362.
- Da, dar credeam ca nu e pentru pietoni.
- Nu e pentru pietoni, nu. E periculos. Vezi muntele ala?
- Da.
- Dincolo de muntele ala e Toyokawa. E aici, aproape, dar dupa munte. Asta inseamna ca 362 trece printr-un tunel destul de lung. Pietonii n-au voie acolo.
- Ah... ce sa fac atunci?
- Hai ca te ducem noi pana mai aproape de drum, sa-ti fie mai usor. Uite, ia si o sticla cu apa rece, pune-ti bagajul aici, in spate, si te duc eu.
Cel mai in varsta dintre ei se urca la volan si mergem. Dat fiind ca tocmai imi spusesera ca 362 nu e pentru pietoni, am crezut ca stie el alt drum si ca ma duce acolo. Opreste la un moment dat, imi spune sa am mare grija, ii multumesc si ma dau jos din masina. Ma uit in jur. Eram exact pe 362. Ne luam la revedere, ii fac cu mana si plec in directia pe care mi-o indicase mai devreme, incercand sa las impresia ca stiu exact ce fac.
In realitate nu eram deloc sigura de ce faceam, dar am vazut ca aveam trotuar si ca drumul parea in regula de parcurs, cel putin inca o vreme de-acum inainte. Merg acum, imi fac griji mai tarziu. Drumul s-a dovedit a fi chiar foarte bun. Intr-adevar, tunelul a fost singura portiune care mi-a dat palpitatii, dar asta doar pentru ca era lung de vreo 3 km si o perioada destul de lunga nu i-am vazut capatul, ceea ce m-a facut sa ma simt putin sufocata, sa respir mai greu. Dar era marginea de siguranta pe care puteam merge fara probleme, asa ca am scapat ieftin. Cum am iesit din tunel am avut trotuar, iar drumul s-a desfasurat lin si fara evenimente. Aveam sa fiu in Toyokawa la ora pranzului! Lux! Tot ce vedeam si ce visam era o binemeritata vizita la onsen.
L-am lasat pe Prieten la gara si am pornit in cautarea visului - onsen-ul. Desi eram disperata dupa o baie, instinctele mele au luat-o razna cand am ajuns in centrul orasului, in fata unei mari treceri de pietoni care ducea spre niste ziduri inalte. Clar era ceva de vizitat acolo, ceva care ma chema la el.
- Mai am o gramada de timp. Merg sa vad ce-i acolo intai, apoi caut onsen.
Era Toyokawa Inari, un templu mare, extrem de frumos, salasluit de o zeita calare pe o vulpe alba. Asa ca tot templul era plin de statui cu vulpite. Mi-ar fi parut rau sa ratez asa ceva, deci instinctele mele au functionat corect. Din nou.
 |
| Se vede si taraba doamnei cu pricina, in stanga. |
 |
| Vulpite, peste tot vulpite!! |
Dupa ce am vizitat templul, am aruncat o privire si la tarabele oamenilor care vindeau tot felul de nimicuri la intrare. M-am oprit la o batranica simpatica rau, care a intrat in vorba cu mine si, dupa ce m-a descusut bine-bine, s-a oferit sa ma duca dumneaei cu masina la un onsen. Am ajutat-o sa-si stranga lucrurile, apoi ne-am urcat in masina si am plecat. Pe drum am mai vorbit destul de mult - era foarte vorbareata, vesela si, mai ales, bucuroasa sa afle lucruri noi despre alte tari, pentru ca nu avusese niciodata sansa sa calatoreasca. In final, m-a lasat in fata onsen-ului si a vrut sa-mi daruiasca o palarie. Cum aveam deja una, mi-a platit intrarea la bai.
Despre onsen nu ar fi mare lucru de zis, in mod normal. Decat ca este MINUNAT!! Mi-ar placea sa fie ceva practicat si la noi. Suficient de practicat incat sa existe in fiecare oras. Pe scurt, la onsen mergi sa faci baie. In functie de local, ai mai multe tipuri de bai intre care sa alegi. La multe dintre ele, exista bai atat in interior, cat si afara. Sa stai intr-o cada cu apa fierbinte, sa privesti cerul instelat... Relaxare totala. E tot ce-am de spus despre onsen in general.
In particular, la acest onsen exista si o baie afara, in curte, cu apa fierbinte si multe-multe orhidee. Pentru cine nu stie, orhideele sunt florile mele preferate. Florile, nu plantele. Nu ma descurc deloc cu plantele in ghiveci tinute in casa. Nu mi-a supravietuit niciuna. Dar dintre flori, orhideele imi plac cel mai mult. Asa ca asta a fost un moment de retinut pentru mine: Deea Orhideea in baie, intre zeci de orhidee, afara, intr-o zi senina si calduroasa.
Japonia imi tot indeplineste vise pe care nu stiam ca le am.
Rezumat
aprox 30 km
36 de fluturi vazuti pe drum (!!)
No comments:
Post a Comment